Latest Post

Sectorul 2 participa la “Programul privind CASAREA AUTOVEHICULELOR UZATE” INEDIT: Fotografie de epoca din Bucuresti cu o pagina din istoria unui brand prahovean!


Federația Română de Fotbal se află în plin proces de înființare a unei unități dedicate exclusiv activității fotbalului feminin.

În conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Fotbalului Feminin, lansată în iunie 2021, pasul următor este dezvoltarea departamentului dedicat fotbalului feminin, prin creșterea numărului de specialiști din cadrul acestei echipe și formarea lor prin schimburi de experiență în țările cu fotbal feminin dezvoltat.

Această unitate va deveni un punct de reper care să lucreze îndeaproape cu Comisia FRF pentru Fotbal Feminin și să lărgească zona proiectelor ce urmează a fi supuse spre aprobare Comitetului Executiv FRF.

Totodată, FRF anunță două posturi disponibile în cadrul acestui departament, de coordonatori fotbal feminin, care se vor alătura noii echipe în dezvoltarea și promovarea acestui segment. Mai multe detalii despre posturile disponibile și cum puteți aplica AICI!

Articolul FRF va avea un departament dedicat exclusiv fotbalului feminin apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link