Deputatul Bogdan Toader vine cu vesti bune pentru administratiile publice locale

[ad_1]

Deputatul social democrat Bogdan Toader a anuntat ca a fost promulgată Legea pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 153/2011 privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor (istorice).

Conform actului normativ, autorităţile administraţiei publice locale pot asigura prin bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, cel puțin 20%, dar nu mai mult de 80% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale/centrale sub formă de grant. Diferența până la 100% se asigură din fondul de reparații al asociației de proprietari și/sau din alte surse legal constituite.

Parcursul legislativ al acestui act normativ poate fi urmărit accesând link-ul

https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect…

De asemenea, începe și Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar clădirile de acest tip deținute de persoane fizice și firme pot fi consolidate pe banii statului în ordinea depunerii dosarului.

Cei care doresc să acceseze programul au la dispoziție o perioadă de 60 de zile pentru a încărca în platforma digitală investitii.mdlpa.ro cererea de finanțare, însoțită de raportul sintetic al evaluării seismice și de raportul de audit energetic, în cazul în care aceștia solicită finanțare integrată.

În cadrul acestui program vor fi incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic I sau II.

Programul se împarte în două categorii: un subprogram destinat clădirilor multietajate cu destinația principală de locuințe; un program pentru clădirile aflate în proprietatea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale.

Firmele și persoanele fizice pot consolida cu bani de la stat clădiri cu un regim de înălțime de minimum P+3 etaje și cel puțin zece apartamente.

Ce este important de știut este că odată consolidate cu bani de la stat, clădirile nu pot fi vândute timp de 25 de ani, în cazul spațiilor cu destinația de locuință, și timp de 10 ani, în cazul spațiilor cu altă destinație, decât dacă se rambursează integral banii primiți pentru consolidare.

Această finanțare dată în cadrul programului pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic este nerambursabilă, iar pentru firme se acordă sub forma unui ajutor de la stat.

Articolul Deputatul Bogdan Toader vine cu vesti bune pentru administratiile publice locale a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

stirihot.ro

Learn More →