[ad_1]
„Era odată un băiețel care atunci când mergea la şcoală ținea pumnul de la mâna stângă închis. Când îl asculta învățătoarea, se ridica, răspundea, ținîndu-si însă, mereu, pumnul închis.
Într -o zi pentru a face pe placul celorlalți elevi, învățătoarea îl întrebă de ce stă aşa. Băiețelul nu voia să răspundă, dar la insistențele învățătoarei si mai ales pentru a-si mulțumi colegii de clasă s-a hotărât să -si dezvăluie secretul.
În fiecare zi când plec la şcoală mama îmi dă, în palma stângă, un sărut iar apoi închizându-mi mâna îmi spune zâmbind:
Puiule, acesta este darul meu pentru tine!
De aceea țin mereu pumnul închis ,înăuntru se află sărutul mamei mele!”
NU. Nu-i o poveste. E o doar o amintire faină din satul de demult. Numai buna de tinut in pumnul strans, adanc, în inimă, undeva. O amintire cu OAMENI, cu IUBIRE- cel mai de preț dar (fără pantofi de fițe sau iphone).
Articolul De-nvatatura pentru pruncii dar si… pentru parintii de-acum apare prima dată în Primar in Prahova.
[ad_2]
