Procrastinarea este modul prin care ne agresam pe noi insine. Este o agresiune de care putem deveni dependenti iar daca nu detectam motivele din spatele acesteia si nu abordam strategiile eficiente pentru a o combate, atunci ne putem pierde cu usurinta. Indiferent de forma in care se prezinta, amanarea nu este benefica.
Ce este procrastinarea si amanarea? De cate tipuri este?
Tendinta de a amana anumite sarcini marunte in aparenta nu este inofensiva ceea ce pare lesne de pasat unei zile mai libere in care avem dispozitia necesara de a ne ocupa de acele lucruri. Nu doar listele cu ce avem de facut, dar si in mintea noastra, devenim stresati si epuizati psihic. Sarcinile marunte se transforma in munti uriasi cu lucruri de rezolvat, devin urgente si timpul nu mai este favorabil.
Exista un cerc vicios al amanarii: decidem ca este in regula procrastinarea unei sarcini, se genereaza un sentiment de usurare, de recompensa imediata care va facilita repetarea ulterioara a aceluiasi comportament. Recompensa este periculoasa deoarece ofera acea senzatie falsa ca este totul in regula si face ca schimbarea sa fie foarte dificila. Pe de alta parte, sentimentul de usurare este urmat de rusine, vinovatie, sentimente care intensifica starea de stres crescand posibilitatea unei noi amanari imediat ce ne vom confrunta cu o sarcina neplacuta.
In esenta, amanarea este irationala iar procrastinarea are la baza incapacitatea de a controla emotiile negative pe care ni le provoaca o anumita activitate de la anxietate si nesiguranta la plictiseala si frustrare.
Pentru a putea rezolva problema procrastinarii, a amanarii, este nevoie sa se identifice motivele care stau la baza acestui comportament. Amanarea devine problematica in momentul in care vizeaza acele sarcini pe care avem tot interesul sa le finalizam la timp, devenind astfel o reactie obisnuita. Cei care procrastineaza se impart in trei categorii. In prima categorie intra cei care amana finalizarea unei sarcini pentru ca vor sa evite emotia negativa asociata cu aceasta. Poate ca o anumita sarcina ne face sa ne simtim anxiosi, ingrijorati cu privire la rezultat sau nesiguri de originalitatea ideilor iar astfel o gustare bogata in calorii, cateva minute petrecute pe retelele de socializare sau pur si simplu o discutie antrenanta dar neesentiala in acel moment servesc drept tampon intre o persoana si stresul asociat sarcinii respective. Amanarea nu doar ca saboteaza productivitatea dar nici macar nu livreaza starea de bine promisa in intregime.
A doua categorie de procrastinatori este reprezentata de optimistul care isi subestimeaza cronic bugetul de timp sau isi suprasolicita abilitatile de a jongla cu sarcinile intr-un interval de timp. In realitate, optimistul traieste intr-o amagire care pare sa nu-i deranjeze pe ceilalti mai mult decat pe el, fiind surprins mereu nepregatit si supraaglomerat pe ultima suta de metri. Tot in aceasta categorie se regasesc si procrastinatorii activi, cei care amana deliberat rezolvarea unei sarcini pentru ca isi calculeaza relativ bine timpul si pot lucra sub presiune. Al treilea tip de procrastinator este lenesul sau vanatorul de placere, cel care asteapta sa aiba chef sa lucreze si al carui comportament de evitare se accentueaza adesea daca persoanele din jur ii preiau sarcinile si se afla intr-o continua amanare.
Cum se combate procrastinarea?
Multe persoane nici macar nu realizeaza fara ajutorul unui specialist ca amanarea nu este singura lor problema. Si probabil, nici macar nu este problema lor de baza. Procrastinarea este o strategie de evitare care creeaza suferinta pe plan psihologic si se poate asocia cu depresia, anxietatea, perfectionismul, tulburarile alimentare si multe alte afectiuni. Rusinea este un mod in care am fost educati sa ne motivam. Daca suntem severi si critici cu noi atunci vom reusi sa obtinem rezultate mai bune dar rusinea este un bun catalizator al amanarii. Autocompasiunea este o modalitate de a ne ierta pentru greselile din trecut, capacitatea de a ne elibera de vinovatie si de a ne oferi relaxarea de care avem nevoie dupa un episod in care am lucrat frenetic. Dar autocompasiunea nu trebuie sa fie folosita ca scuza pentru a ne complace in amanare. Primul pas in combaterea procrastinarii este sa recunoastem ca am cazut prada acestui comportament. Acceptarea faptului ca exista o problema reprezinta deja jumatate din rezolvarea ei. Urmatorul pas este schimbarea mediului, operand schimbari radicale precum stergerea din telefon a aplicatiilor care te distrag de la munca. Este dificil, dar nu imposibil sa trecem de la amanare cronica la productivitate ridicata. Este indicat ca in aceasta perioada de tranzitie sa iti setezi obiective mici pe care sa le atingi pentru ca mai apoi sa intri in ritm si sa iti regasesti capacitatea de a munci fara sa mai procrastinezi.
