EXPO DIY 2024 – Smart Green Home și EXPO PET 2024 – Food & Accessories vor avea loc în perioada 26 – 27 iunie 2024

Cea de-a treia ediție a EXPO DIY – Smart Green Home, cel mai mare târg profesional din România și din regiune, dedicat produselor din categoriile bricolaj, materiale de construcții, amenajări interioare, grădină și alte produse pentru casă, cu focus pe soluții și produse „verzi”, va avea loc în perioada 26 – 27 iunie 2024, la Universitatea Politehnica din București.

EXPO DIY 2024 – Smart Green Home va include și EXPO PET 2024 – Food & Accessories – prima expoziție B2B cu produse din categoriile hrană și accesorii pentru animale din România.

Lansat în 2022, evenimentul expozițional EXPO DIY 2024 asigură continuitatea conceptului său Smart Green Home și în a treia sa ediție, concept prin care își propune să promoveze și să expună în cadrul expoziției cât mai multe produse și soluții ecologice, fără, însă, a exclude produsele și soluțiile clasice din această nișă.

De asemenea, expoziția își păstrează și în ediția din acest an caracterul de târg dedicat exclusiv profesioniștilor din sectoarele bricolaj, construcții, amenajări interioare, grădină și alte produse pentru casă.

Dacă ești producător sau importator din această nișă și vrei să îți extinzi distribuția la nivel național sau chiar internațional, EXPO DIY 2024 – Smart Green Home, un eveniment organizat de publicația BricoRetail.ro, îți oferă această ocazie.

Expoziția B2B pune față în față, foarte pragmatic, cererea – reprezentată de buyeri din retail, eCommerce și distribuție din România și din străinătate, cu oferta, fiind singura expoziție B2B din România care adună la un loc toate categoriile de produse din această nișă.

Înregistrează-te ca expozant sau partener în cadrul expoziției și vei beneficia de prezența profesioniștilor de top chiar la standul companiei tale: https://expo-diy.com/expozanti/

Două târguri în unul

În aceeași perioadă cu EXPO DIY 2024 – Smart Green Home și în același loc, dar într-o arie dedicată, va avea loc si EXPO PET 2024 – Food & Accessories, prima ediție a primei expoziții B2B din România cu produse din categoriile hrană și accesorii pentru animale, organizată de publicația retail-FMCG.ro.

Expoziția EXPO PET 2024 adună, într-un singur loc, producători, furnizori, distribuitori, comercianți și alți profesioniști din această industrie, oferindu-le un cadru pentru a-și prezenta produsele și serviciile, a dezvolta relații comerciale și a discuta despre tendințele și inovațiile din domeniu.

„Zona expozițională dedicată EXPO PET 2024 va fi situată chiar în inima târgului EXPO DIY 2024. În acest fel, EXPO PET 2024 va beneficia de traficul unui târg consacrat, aflat deja la a III-a ediție. Mai mult, sectorul de bricolaj, amenajări interioare și grădină cuprinde în categoriile sale și hrană și accesorii pentru animalele de companie, deci compatibilitatea este una și mai bună.

Aceasta s-a dovedit a fi și rețeta potrivită pentru lansarea primei ediții EXPO PET – Food & Accessories, spre finalul lunii aprilie 2024 expoziția fiind aproape de sold out, ceea ce ne confirmă interesul pe care l-am intuit că-l va avea expoziția, încă din faza de proiect.

Îi așteptăm pe toți profesioniștii din industria de hrană și accesorii pentru animale de companie să ne viziteze în perioada 26 – 27 iunie 2024, la Universitatea Politehnica din București, și să descopere produse și formule noi din această nișă,” a declarat Claudiu Ciobanu – co-founder Retail FMCG Media, din care fac parte publicațiile retail-FMCG.ro și BricoRetail.ro.

Dacă ești profesionisț în achiziții din retail, eCommerce, distribuție, dar și din zona de farmacii și clinici veterinare, te poți înregistra gratuit ca vizitator la prima ediție a expoziției EXPO PET – Food & Accessories : https://expo-petfood.com/vizitatori/

Evenimentul EXPO DIY 2024 – Smart Green Home este organizat de BricoRetail.ro, publicația B2B dedicată sectoarelor DIY, Home Improvement & Garden, iar EXPO PET 2024 – Food & Accessories de retail-FMCG.ro, publicația B2B dedicată retailului alimentar și industriei FMCG.­

stirihot

Learn More →