Răul de altitudine: semnele, aclimatizarea peste 2.500 de metri și când se coboară
Cum se recunoaște răul de altitudine, de ce apare peste 2.500 de metri, ce ritm de urcare permite aclimatizarea și ce semne impun coborârea imediată.
- Rece
- Echipa Stiri HOT
- 4 min de citit

Răul de altitudine este reacția organismului la aerul cu mai puțin oxigen de la înălțime și apare de obicei peste 2.500 de metri, mai ales când urcarea este rapidă. Primele semne sunt durerea de cap, greața, oboseala neobișnuită și somnul agitat, care se instalează la câteva ore după sosire. Formele ușoare trec prin odihnă și aclimatizare, dar semnele de agravare impun coborârea fără întârziere.
De ce apare răul de altitudine?
Răul de altitudine apare pentru că, odată cu înălțimea, scade presiunea atmosferică și, odată cu ea, cantitatea de oxigen din fiecare respirație. Proporția de oxigen din aer rămâne aceeași, dar aerul este mai rarefiat, astfel încât sângele se încarcă mai greu.
| Altitudine | Oxigen disponibil, față de nivelul mării | Ce se simte de obicei |
|---|---|---|
| 1.500 m | Aproximativ 84% | Respirație ușor accelerată la efort |
| 2.500 m | Aproximativ 74% | Primele simptome la o parte dintre oameni |
| 3.500 m | Aproximativ 65% | Simptome frecvente fără aclimatizare |
| 5.000 m | Aproximativ 53% | Aclimatizare obligatorie, efort mult mai greu |
Valorile sunt orientative și variază ușor cu vremea și cu latitudinea. În Carpați, unde cele mai înalte vârfuri trec puțin peste 2.500 de metri, răul de altitudine este rar, dar devine o preocupare reală în Alpi, în munții Asiei și ai Americii de Sud.
Care sunt semnele răului de altitudine?
Semnul principal al răului de altitudine este durerea de cap apărută după urcare, însoțită de cel puțin unul dintre următoarele simptome:
- greață, lipsa poftei de mâncare sau vărsături;
- oboseală și slăbiciune disproporționate față de efort;
- amețeală;
- somn agitat, cu treziri frecvente.
Simptomele apar de obicei la 6–12 ore după sosirea la altitudine și se confundă ușor cu oboseala de drum sau cu o răceală. Regula prudentă este ca orice stare de rău la altitudine să fie considerată rău de altitudine până la proba contrarie.
Cine este expus și ce rol are condiția fizică?
Oricine poate face rău de altitudine, indiferent de vârstă sau de condiția fizică. Antrenamentul ajută la efort, dar nu protejează de lipsa de oxigen, iar sportivii care urcă repede se îmbolnăvesc la fel de des ca ceilalți. Cel mai bun indiciu este istoricul propriu: persoanele care au avut simptome la o anumită altitudine le pot avea din nou.
Persoanele cu boli de inimă sau de plămâni, cu anemie sau aflate în sarcină discută planul de călătorie cu medicul înainte de plecare. Pregătirea echipamentului contează și ea, iar criteriile de alegere sunt prezentate în articolul despre echipamentul potrivit pentru munte.
Cum se face aclimatizarea corectă?
Aclimatizarea corectă înseamnă urcare treptată, care lasă corpului timp să se adapteze la oxigenul mai puțin. Regulile de bază, folosite pe scară largă în turismul montan, sunt următoarele:
- Peste 3.000 de metri, altitudinea la care se doarme crește cu cel mult 300–500 de metri pe zi.
- La fiecare 3–4 zile sau la fiecare 1.000 de metri câștigați se planifică o zi de odihnă la aceeași altitudine.
- Ziua se poate urca mai sus, dar se coboară pentru dormit: „urcă sus, dormi jos”.
- Alcoolul și somniferele se evită în primele zile, deoarece reduc respirația în timpul somnului.
Hidratarea obișnuită este utilă, dar apa băută în exces nu previne răul de altitudine. Planificarea traseelor cu zile de rezervă este partea cea mai importantă a pregătirii, iar idei de trasee pentru acomodarea cu muntele se găsesc în articolul despre destinațiile pentru drumeții montane.
Ce se face când apar simptomele?
Când apar simptome ușoare, urcarea se oprește, iar persoana rămâne la aceeași altitudine, odihnindu-se, până când simptomele dispar complet. Dacă starea nu se ameliorează în 24 de ore sau se agravează, se coboară. Urcarea nu se continuă niciodată cu simptome prezente.
Persoana afectată nu este lăsată singură. Calmantele obișnuite pentru durerea de cap pot masca evoluția, așa că starea generală trebuie urmărită atent de însoțitori.
Care sunt semnele de alarmă care impun coborârea imediată?
Coborârea imediată, cu cel puțin 300–1.000 de metri, este necesară atunci când apar confuzia, mersul nesigur, somnolența greu de întrerupt sau lipsa de aer în repaus, cu tuse și oboseală extremă. Aceste semne pot indica acumularea de lichid în creier sau în plămâni, forme grave care pot pune viața în pericol.
Coborârea se face cu însoțitor, chiar și noaptea, iar asistența medicală sau serviciile de salvare montană se alertează cât mai repede. Înainte de plecare este utilă verificarea asigurării de călătorie și a numerelor de urgență din țara de destinație, alături de celelalte pregătiri descrise în ghidul despre ce trebuie verificat înainte de o călătorie.
Rece
Din arhivă
- Personalizarea posterelor pentru amenajarea locuintei sau publicitateCasa si Gradina
- Alege un sistem fotovoltaic pentru casa taCasa si Gradina
- Serviciul de repatrieri: aducerea acasa a celor dragiBusiness
- TOP 5 lucruri de care să ții cont dacă vrei să-ți faci singur mobila de bucătărieCasa si Gradina
- Descoperă cum să-ți faci zilele de duminică mai frumoase și liniștiteRecomandări
Continuă



